metalic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)METÁLIC, -Ă, metalici, -ce, adj. 1. Făcut din metal, de metal. ♦ Care are însușiri ca ale metalului, care are luciul sau culoarea metalului.
2. (Despre sunete, zgomote) Produs prin ciocnirea sau lovirea obiectelor de metal; cu rezonanță (ca) de metal.
3. Fig. Pătrunzător; aspru, strident, dur. – Din
it. metallico, lat. metallicus, fr. métallique.metalic (Dicționar de neologisme, 1986)METÁLIC, -Ă adj. 1. De (din) metal.
2. Care seamănă cu metalul. ♦ (
Despre voce, sunet etc.) Care are sonoritatea unui metal; aspru, strident. ♦ Cu luciu ca al metalului. [< fr.
métallique].
metalic (Marele dicționar de neologisme, 2000)METÁLIC, -Ă adj. 1. de, din metal. 2. care seamănă cu metalul. ◊ (despre voce, sunet etc.) care are sonoritatea unui metal; aspru, strident. (< fr.
métallique, it.
metallico, lat.
metallicus)
metalic (Dicționaru limbii românești, 1939)*metálic, -ă adj. (lat.
metállicus, vgr.
metallikós). De metal saŭ ca metalu:
placă metalică, luciŭ metalic, sunet metalic. Adv. Ca metalu:
a suna metalic.metalic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)metálic adj. m.,
pl. metálici; f. metálică, pl. metálicemetalic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)metalic a. de metal:
în sunetul metalic de vesele fanfare AL. fig.
metalica, vibrânda clopotelor jale EM.