mestec (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÉSTEC s. m. v. mestecă.mestec (Dicționaru limbii românești, 1939)1) méstec n. V.
amestec 1.mestec (Dicționaru limbii românești, 1939)2) méstec, a
-á v. tr. (lat.
mixtico, mixticare, d.
mixtus, mixt; it.
misticare, a amesteca. D. lat.
*mĭsculare, din
miscére, mixtum, vine it.
mescolare, fr.
mêler, sp.
mezclar. V.
amestec). Amestec, agit ceva cu lingura (cu lopata, cu bățu, cu mîna):
a mesteca ceaĭu în pahar.mestec (Dicționaru limbii românești, 1939)3) méstec, a
-á v. tr. (din
*a măsteca [!], de unde s´a făcut
a mesteca, apoĭ
mestec, d. lat.
mástico, -áre, a măcina în gură; it.
masticare, pv.
mascher, fr.
mâcher, sp. pg.
masgar. V.
masticațiune). Macin mîncarea în gură (ca s´o înghit pe urmă).
mestec (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)méstec v. méstecă