merit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÉRIT, merite, s. n. Calitate, însușire remarcabilă care face pe cineva sau ceva să fie vrednic de stimă, de laudă, de răsplată; valoare, virtute. ◊
Loc. adv. Pe merit = pe bună dreptate, justificat. – Din
fr. mérite.merit (Dicționar de neologisme, 1986)MÉRIT s.n. Ceea ce face pe cineva demn de stimă, de prețuire, de considerație; ceea ce face ca un lucru să fie folositor și valoros. [Pl.
-te, -turi. / < fr.
mérite, it.
merito, lat.
meritum].
merit (Marele dicționar de neologisme, 2000)MÉRIT s. n. calitate (deosebită) care face pe cineva sau ceva demn de stimă, de prețuire; valoare. (< fr.
mérite, lat.
meritum)
merit (Dicționaru limbii românești, 1939)1) *mérit n., pl.
e (lat.
méritum, merit). Valoarea uneĭ persoane saŭ acțiunĭ:
om, carte, operă de merit.merit (Dicționaru limbii românești, 1939)2) *mérit, a
-á v. tr. (d.
merit s. n.; lat.
mérito, -áre, a cîștiga pin [!] muncă, d.
merére și
meréri, a merita, a cîștiga). Îs demn de:
a merita o recompensă saŭ o pedeapsă, orĭ-ce scrisoare cuviincĭoasă merită răspuns. A binemerita de la patrie (lat.
de patria bene mereri), a merita recunoștința patriiĭ p. marĭ serviciĭ.
merit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mérit s. n.,
pl. méritemerit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)merit n.
1. ceea ce face demn de stimă, de recompensă sau pedeapsă;
2. ceea ce un lucru are bun în sine:
operă de merit.