merinde (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MERÍNDE, merinde, s. f. Hrană (rece) pe care o ia cineva când pleacă la drum sau la lucru;
p. gener. alimente, hrană, mâncare. –
Lat. merenda.merinde (Dicționaru limbii românești, 1939)merínde f. pl. (lat.
merénda, prînz, d.
merére, a merita, a cîștiga; it.
merenda, ojină, prînz intermediar între amează [!] și seară; pv.
merendo, vfr.
marende, sp.
merienda. D. rom. vine ung.
meringya, rut.
merinde, slovac
merenda). Proviziunĭ, mîncare luată pe drum. – În Trans. și Mold. nord e fem. sing. (ca
încălțăminte):
purtînd merindea luĭ săracă (VR. 1911, 8, 222). – P. pl., cp cu
colindă.merinde (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)merínde, s.f., pl. – Provizii, hrană rece, pe care o ia cineva când pleacă la drum. – Lat. merenda „gustare de după-amiază„; Cuvânt rom. preluat în ucr. (merendá), pol. (mierynda), slovacă (merinda), magh. (meringya).
merinde (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)merínde s. f.,
art. meríndea, g.-d. art. meríndei; pl. meríndemerinde (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)merinde f. pl proviziuni de drum. [Lat. MERENDA, mâncare între prânz și cină: românește cu sensul generalizat].