mențiune - explicat in DEX

mențiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
MENȚIÚNE, mențiuni, s. f. 1. Semnalare, pomenire, menționare; (concr.) notă în care se dau informații referitoare la un eveniment, la o persoană etc. ♦ Indicație, specificare, 2. Distincție onorifică (mai mică decât premiul) care se acordă elevilor merituoși, concurenților la o competiție etc. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. mention, lat. mentio, -onis.

mențiune (Dicționar de neologisme, 1986)
MENȚIÚNE s.f. 1. Menționare, semnalare; indicație specială, specificare. 2. Distincție care constă în citarea cu elogii a cuiva în urma unui concurs. [Pron. -ți-u-. / cf. fr. mention, lat. mentio].

mențiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)
MENȚIÚNE s. f. 1. menționare; specificare, precizare. 2. distincție constând în citarea cu elogii a cuiva în urma unui concurs. (< fr. mention, lat. mentio)

mențiune (Dicționaru limbii românești, 1939)
*mențiúne f. (lat. méntio, -ónis, rudă cu minte și amintesc). Acțiunea de a aminti, de a semnala, de a cita: a face mențiunea unuĭ fapt. Mențiune onorabilă, într´un concurs, distincțiune acordată după premiile cele dintîĭ.

mențiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
mențiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. mențiúnii; pl. mențiúni

mențiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
mențiune f. mărturie făcută prin graiu sau prin scris: a face mențiunea unui fapt; mențiune onorabilă, distincțiune acordată întrún concurs după premiul și accesitul.