meni (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MENÍ, menesc, vb. IV.
Tranz. 1. A hotărî de mai înainte; a decide, a dispune; a destina, a sorti. ♦
Tranz. și
intranz. A exprima o dorință în favoarea cuiva; a ura
2. ♦ (În credințe și superstiții) A predestina, a ursi. ◊ (
Înv.) A prevesti, a prezice (ceva rău). ◊
Expr. (
Intranz.)
A meni a bine (sau
a rău) = a prezice lucruri favorabile (sau nefavorabile).
2. (În superstiții) A aranja bobii, cărțile etc. într-un anumit fel și a descânta pentru ghicit. ♦ A descânta, a vrăji. – Din
sl. mĕniti.meni (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)mení (menésc, menít), vb. –
1. A proroci, a dori. –
2. A fermeca, a vrăji. –
3. A destina, a predestina. –
4. A deochea, a aduce nenoroc prin fapte de magie. –
5. A amenința, a gesticula.
Sl. mĕniti „a aminti, a zice”, mai curînd decît
sl. mineti „a gîndi” (Tiktin).
Der. din
gr. μηνύω „a anunța” (Cihac, II, 675) este improbabilă.
meni (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mení (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. menésc, imperf. 3
sg. meneá; conj. prez. 3
să meneáscămenì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)menì v.
1. a prevesti viitorul (bun sau rău):
în ceasul nașterii ursitoarele menesc copilului soarta vieții sale; 2. a (pre)destina:
astfel l’a menit soarta și cerul așa a vrut NENGR.;
3. a ura:
o mie! zice unul, menind cu veselie AL. [Gr. bizantin MENO, a anunța, a notifica, a declara: românește cu sensul înnobilit].