mejdină (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÉJDINĂ, mejdine, s. f. (
Reg.) Hat, răzor, hotar (între două ogoare, proprietăți); mejdă. – Din
bg. meždina.mejdină (Dicționaru limbii românești, 1939)mejdínă f., pl.
ĭ și
e (vsl.
meždina, bg.
-ná, interval, crăpătură, d.
meždá, brazdă lată finală,
meždu, între. V.
mezuină, primejdie, megiaș).
Olt. Mezuină, hat, răzor, răstav, hotar lat între ogoare (rev. I. Crg. 7, 155). – Fals
méjdină la Cdr.
mejdină (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)méjdină (
reg.)
s. f.,
g.-d. art. méjdinei; pl. méjdine