megalit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MEGALÍT, megaliți, s. m. Nume dat unor monumente funerare sau religioase construite, în epoca neolitică și la începutul epocii bronzului, din blocuri de piatră brută sau cioplite sumar. – Din
fr. mégalithe.megalit (Dicționar de neologisme, 1986)MEGALÍT s.m. Nume generic dat unor blocuri mari de piatră necioplită din epoca preistorică, care constituiau, probabil, monumente funerare sau de cult. [< fr.
mégalithe, cf. gr.
megas – mare,
lithos – piatră].
megalit (Marele dicționar de neologisme, 2000)MEGALÍT s. m. nume generic dat unor blocuri mari de piatră necioplită din epoca preistorică, monumente funerare sau de cult. (< fr.
mégalithe)
megalit (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)MEGALÍT (‹
fr. {i;} {s}
mega- +
gr. lithos „piatră”)
s. n. Nume dat unor monumente preistorice (
milen. 3-2
î. Hr.), cu funcție necunoscută (probabil funerară sau de cult), alcătuite fie dintr-un bloc mare, fie din suprapunerea unor blocuri sau dale mari de piatră sumar prelucrată. Formele cele mai obișnuite de
m. sunt
menhirul, cromlehul și
dolmenul. Răspândiți în Europa de vest (Irlanda, Marea Britanie,
Pen. Scandinavică,
Pen. Iberică). Monumente de tip
m. se găsesc și în Palestina, India,
pen. Coreea, Japonia, Ucraina, Caucaz, Siberia, Africa de Nord.
megalit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)megalít s. m.,
pl. megalíți