mecanic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MECÁNIC, -Ă, mecanici, -ce, subst.,
adj. I. S. f. 1. Știință care studiază mișcarea sau echilibrul corpurilor sub acțiunea forțelor exercitate asupra lor; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene; mecanotehnică. ◊
Mecanică cerească = știință care se ocupă cu mișcarea corpurilor cerești sub acțiunea atracției universale. ♦ (
Înv.) Mecanism, mașină.
2. Disciplină tehnică al cărei obiect îl constituie construcția și funcționarea mașinilor, îndeosebi a pieselor și a mecanismelor care servesc la transmiterea mișcării.
3. Tratat, manual de mecanică (
I 1, 2).
II. Adj. 1. Care aparține mecanicii (
I), privitor la mecanică, de mecanică.
2. (Și
adv.) Care este pus în mișcare de o mașină sau de un mecanism; care se face cu ajutorul mașinilor sau al mecanismelor; mecanizat.
3. (Și
adv.) Care se realizează fără participarea conștiinței, a voinței; mașinal, automat. ♦ Care aplică o teză, o teorie, o dispoziție etc. fără a ține seama de specificul concret sau individual al situației, fenomenului, cazului respectiv; simplist, schematic, rigid, dogmatic.
III. S. m. și
f. Specialist în mecanică (
I 1, 2). ♦ Persoană care efectuează operații de montaj, de reparare sau de întreținere a utilajelor, mașinilor și aparatelor. ♦ Persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalațiile anexe; mașinist. – Din (
I)
lat. mechanica, it. meccanica, germ. Mechanik, fr. mécanique, (
II)
lat. mechanicus, it. meccanico, fr. mécanique, (
III)
lat. mechanicus, germ. Mechaniker.mecanic (Dicționar de neologisme, 1986)MECÁNIC, -Ă adj. 1. Acționat de o mașină sau de un mecanism.
2. Referitor la mecanică (
2) [în DN].
3. (
Despre o acțiune, un gest) Făcut automat; reflex, mașinal. //
s.m. Lucrător specialist în lucrări de mecanică, în reparații de mașini, de instalații etc. ♦ Conducător al unei locomotive. [Var.
mehanic, -ă adj. / cf. fr.
mécanique, germ.
Mechanik, lat.
mechanicus, gr.
mechanikos].
mecanic (Marele dicționar de neologisme, 2000)MECÁNIC, -Ă I.
adj. 1. referitor la mecanică (III). 2. acționat de o mașină, de un mecanism. 3. (despre o acțiune, un gest; și adv.) făcut automat; mașinal. II. s. m. lucrător specialist în lucrări de mecanică, în reparații de mașini, de instalații etc. ◊ conducător al unei locomotive; motorist. III. s. f. 1. știință care studiază legile mișcării și ale repausului corpurilor. ♦ ă fluidelor = hidromecanică; ~ cerească = ramură a astronomiei care studiază mișcarea corpurilor cerești. 2. tehnica procedeelor în care intervin fenomene mecanice; mecanotehnică. 3. (fig.) combinație. (< fr.
mécanique, it.
mecanico, germ.
Mechenik/er/, lat.
mecanicus, germ.
Mechenik/er/)
mecanic (Dicționaru limbii românești, 1939)*mecánic, -ă adj. (vgr.
mehanikos, d.
mehané, de unde și lat.
máchina, fr.
machine, mașină. V.
macin). Relativ la legile mișcăriĭ și ale echilibruluĭ. Care se face pin [!] munca mînilor [!] sau a mașinilor:
artele mecanice. Machinal, produs pin mișcare (nu pe cale chimică):
digestiunea e o operațiune mecanică. S. m. Persoană care, știind mecanica, inventează, construește [!] saŭ conduce mașinĭ. (Acel ce conduce o mașină se numește și
mașinist). S. f., pl.
ĭ și
e. Acea ramură a matematiciĭ care studiază mișcarea și echilibru puterilor motricĭ și a mașinilor:
d´Alembert1 fu unu din fundatoriĭ [!] mecaniciĭ. Carte de mecanică:
Mecanica luĭ Laplace. Mecanica cerească, care studiază teoria mișcăriĭ stelelor. Adv. În mod mecanic. Ca o mașină, fără să cugețĭ:
acest elev spune lecțiunea mecanic. V.
dinamic.mecanic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)MECÁNIC, -Ă, mecanici, -ce, adj.,
s. m.,
s. f. II. Adj. 1. Care aparține mecanicii (
I), privitor la mecanică, de mecanică.
2. (Și adverbial) Care este pus în mișcare de o mașină sau de un mecanism; care se face cu ajutorul mașinilor sau al mecanismelor; mecanizat.
3. (Și adverbial) Care se realizează fără participarea conștiinței, a voinței; mașinal, automat. ♦ Care aplică o teză, o teorie, o dispoziție etc. fără a ține seama de specificul concret sau individual al situației, fenomenului, cazului respectiv; simplist, schematic, rigid, dogmatic.
III. S. m. și
f. Specialist în mecanică (
I 1, 2). ♦ Persoană care efectuează operații de montaj, de reparare sau de întreținere a utilajelor, mașinilor și aparatelor. ♦ Persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalațiile anexe; mașinist. – Din (
II)
lat. mechanicus, fr. mécanique, (
III)
lat. mechanicus, germ. Mechaniker.mecanic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mecánic adj. m.,
s. m.,
pl. mecánici; adj. f. mecánică, pl. mecánicemecanic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mecanic a.
1. privitor la mecanică;
2. pus în lucrare cu ajutorul mașinelor:
arte mecanice; 3. fig. se zice de o lucrare la care nu se cere sau unde lipsește inteligență. ║ m.
1. cel ce se ocupă cu mecanica;
2. constructor de mașini;
3. cel ce conduce o mașină.