mazdrac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MAZDRÁC, mazdrace, s. n. (
Înv. și
reg.) Lance sau suliță lungă; măciucă ghintuită. – Din
bg. majdrak.mazdrac (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)mazdrác (-ci), s. m. –
1. Ghioagă, măciucă. –
2. Par, țăruș.
Tc. muzrak, din
arab. mizrak (Miklosich,
Türk. Elem., II, 128; Meyer 277; Șeineanu, II, 253; Lokotsch 1476; Berneker, II, 63),
cf. ngr. μισδράϰι,
alb. mazdrak, bg. măzdrak, sb. mizdrak. De aici pare a proveni
mazdrop, s. m. (
Arg., flăcău voinic, om tare).
mazdrac (Dicționaru limbii românești, 1939)mazdrác și
mîzîrác n., pl.
e, și
mazdrágă f., pl.
e saŭ
măzdrăgĭ (turc. [d. ar.
myzrak], suliță; ngr.
mizdráki, alb.
mazdrák, măzdrák, sîrb.
mizdrak, bg.
mazdrak, mŭzdrak).
Vechĭ. Suliță de călăreț.
mazdrac (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mazdrác (
înv.,
reg.)
s. n.,
pl. mazdrácemazdrac (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mazdrac m. suliță lungă, mai ales cazăcească:
Turcii mâna pe mazdraci punea Pop. [Turc. MYZRAK].