mazăre (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)mázăre s. f. – Legumă (Pisum sativum). –
Mr. madzîre. Origine necunoscută. S-a identificat cu dacicul μοζουλα menționat de Dioscorides (Hasdeu,
Col. lui Traian, 1877, 522; Tocilescu,
Dacia înainte de romani, București, 1880, 569; Philippide, II, 720; Capidan,
Raporturile, 537; Weigand,
BA, III, 236); dar, pe de o parte, acest nume desemnează cimbrul, a cărui asemănare cu mazărea nu este convingătoare; și, pe de altă parte, Jokl,
Litteris, IV, 200,
cf. Sandfeld 95, a demonstrat că trebuie să se citească μιζουλα. S-a presupus un tracic *
mazala (Pascu, I, 190) sau *
mazela (Diculescu 207); o sursă anterioară
indoeurop. (Lahovary 123 și 336). În fine,
der. din
tc. (
per.)
maș nu pare posibilă fonetic (Roesler 598). Legătura cuvîntului
rom. cu
alb. modhulje „mazăre” (Meyer 284; Tiktin; Rosetti, II, 119) pare evidentă, dar nu lămurește mult originea cuvîntului (
der. rom. din
alb. nu e posibilă; mai sigur este că ambele cuvinte conduc la o sursă comună). Ar putea fi vorba de un cuvînt balcanic, din aceeași familie cu
sl. zrŭnu, zerno „boabă”,
lituan.
žirnis „mazăre”; dar trebuie stabilită mai întîi originea plantei și a cultivării ei.
Der. măzărar, s. m. (insectă parazită, Bruchus pisi);
măzărat, adj. (granulos);
măzărică, s. f. (măzăriche, Vicia sativa; plantă leguminoasă, Lathyrus tuberosus; Banat, varietate de fasole);
măzăriche, s. f. (Vicia sativa, Vicia dumetorum, Vicia lathyroides, Vicia silvatica; grindină; trichină, trichinoză);
măzăroi, s. m. (
Trans., mazăre). Din
rom. provine
bg. măzarik (Capidan,
Raporturile, 232).