măturător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂTURĂTÓR, -OÁRE, măturători, -oare, subst. 1. S. m. și
f. Persoană care se ocupă cu măturatul străzilor.
2. S. f. Vehicul cu tracțiune mecanică, prevăzut cu o mătură mare circulară și cu o perie în formă de sul lung rotitor, cu care se mătură străzile. –
Mătura +
suf. -ător.