măturător - explicat in DEX

măturător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
MĂTURĂTÓR, -OÁRE, măturători, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu măturatul străzilor. 2. S. f. Vehicul cu tracțiune mecanică, prevăzut cu o mătură mare circulară și cu o perie în formă de sul lung rotitor, cu care se mătură străzile. – Mătura + suf. -ător.

măturător (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
măturător, măturători s. m. (înv.) fundaș central așezat în jocul de fotbal între portar și linia de apărători.

măturător (Dicționaru limbii românești, 1939)
măturătór, -oáre s. Care mătură stradele [!]. Măturător de hornurĭ, hornar, coșar. S. f., pl. orĭ. Mașina de măturat stradele. (Această mașină are o perie mare cilindrică care se învîrtește).

măturător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
MĂTURĂTÓR, -OÁRE, măturători, -oare, s. m., s. f. 1. Persoană care se ocupă cu măturatul străzilor. – Mătura + suf. -ător.

măturător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
măturătór s. m., pl. măturătóri

măturător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
măturător m. cel ce mătură: măturător de strade, măturător de coșuri.