mataragiu (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)mataragíu,
mataragíi, s.m. (înv.) purtătorul
mataralei; slujbaș la curtea domnească.
mataragiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mataragíu (
înv.)
s. m.,
art. mataragíul; pl. mataragíi, art. mataragíii (-gi-ii)mataragiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)mataragíŭ m. (turc.
matarağy). Subofițer din alaĭu unuĭ pașă, uneorĭ avînd și rolu de calăŭ. Un fel de medelnicer al domnilor Fanarioțĭ.