maslu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÁSLU, masluri, s. n. Slujbă religioasă creștină care se oficiază pentru un om grav bolnav sau la anumite sărbători bisericești și la care se face ungerea cu mir; slujbă bisericească de sfințire a untdelemnului pentru mir, oficiată în miercurea dinaintea Paștilor. [
Pl. și:
masle] – Din
sl. maslo „ulei”.
maslu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)máslu (masluri), s. n. – Miruit, împărtășanie.
Sl. maslo „unsoare, ulei” (Miklosich,
Slaw. Elem., 29; Miklosich,
Lexicon, 363; Cihac, II, 188; Berneker, II, 23),
cf. bg.,
sb. maslo „ulei”,
sb.,
cr. masla „maslu”. E dubletul lui
maslă, s. f. (semn la cărțile de joc, culoare),
cf. rus. masti „culoare la cărțile de joc”, față de
sl. mastiti „a unge”. –
Der. măslui, vb. (a trișa, a însemna cărțile de joc),
cf. bg. masljă „a unge”;
măsluitor, s. m. (trișor). –
Cf. măslin.maslu (Dicționaru limbii românești, 1939)máslu n., pl.
urĭ (vsl.
maslo, unsoare, d.
mastiti, a unge, a văpsi,
mazati, a unge,
máslo, unt-de-lemn, unt. V.
maslă, maslină, po-măzuĭesc). Unu din cele șapte mistere bisericeștĭ, ceremonia ungeriĭ cu mir a unuĭ bolnav de moarte. Ceremonie pe care o face preutu [!] în biserică Mercurea dimineața după Floriĭ și în care întrebuințează mir.
maslu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)máslu (slujbă religioasă)
s. n.,
art. máslul; pl. másluri/máslemaslu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)maslu n. ungerea mortului cu sfântul mir. [Slav. MASLO].