martac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MARTÁC, martaci, s. m. (
Pop.) Stâlp, bârnă, par de lemn, întrebuințat ca material de construcție. – Din
tc. mertek.martac (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)martác (martáci), s. m. – Par, țăruș.
Tc. mertek „lemn fasonat” (Șeineanu, II, 249; Berneker, II, 38; Tiktin; Lokotsch 1458),
cf. bg. martak. –
Der. mărtăci, vb. (a pune bîrne la acoperiș).
martac (Dicționaru limbii românești, 1939)martác m. (turc.
mertek, grindă în patru muchĭ [!]). Par orĭ prăjină groasă. Căprior care susține crăngile [!], paĭele și lutu acoperemîntuluĭ [!] unuĭ bordeĭ:
Bordeĭaș, bordeĭ, bordeĭ, Cu mărtăceiĭ de teĭ (P. P.)! – Și
mărtac și
mîrtac (Mold. Trans.). V.
papaĭnog și
furcă.martac (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)martác (
pop.)
s. m.,
pl. martácimartac (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)martac n.
1. par, gros;
2. pl. căpriori la învelișul unui bordeiu. [Turc. MERTEK].