margraf (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MARGRÁF, margrafi, s. m. Titlu purtat în evul mediu de unii principi germani, ale căror principate erau (sau fuseseră cândva) mărci
3; persoană care avea acest titlu. [
Var.:
marcgráf s. m.] – Din
germ. Markgraf, fr. margrave.margraf (Dicționar de neologisme, 1986)MARGRÁF s.m. Titlu dat principilor feudali germani care conduceau o marcă
3; persoană care avea acest titlu. [Var.
margrav s.m. / < germ.
Markgraf, cf. fr.
margrave].
margraf (Marele dicționar de neologisme, 2000)MARGRÁF s. m. principe feudal german care conducea o marcă
4. (< germ.
Markgraf, fr.
margrave)
margraf (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)margráf (persoană)
s. m.,
pl. margráfi