mantelă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MANTÉLĂ, mantele, s. f. (
Înv.)
1. Haină lungă, mai scurtă decât mantaua, purtată de femei peste rochie; mantilă.
2. Mantie. – Din
it. mantello. Cf. rus. mantel.mantelă (Dicționar de neologisme, 1986)MANTÉLĂ s.f. Manta scurtă cu care femeile își acopereau umerii și brațele. ♦ Mantie. [Var.
mantel s.n. / < it.
mantello, rus.
mantel, germ.
Mantel, cf. lat.
mantellum].
mantelă (Marele dicționar de neologisme, 2000)MANTÉLĂ s. f. mantilă (1). (< it.
mantello)
mantelă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mantélă (
înv.)
s. f.,
g.-d. art. mantélei; pl. mantéle