manelă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MANÉLĂ, manele, s. f. Piesă de lemn brut, cu lungime variind după întrebuințări, folosită mai ales în construcții. – Din
it. manella.manelă (Dicționar de neologisme, 1986)MANÉLĂ s.f. (
Constr.) Piesă de lemn brut rotund, folosită la cofraje, schele etc. ♦ Manetă. [< it.
manella].
manelă (Marele dicționar de neologisme, 2000)MANÉLĂ s. f. bară de lemn folosită la cofrage, schele etc. (< it.
manella)
manelă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)manélă (manéle), s. f. –
1. Manivelă. –
2. Zăvor.
Ngr. μανέλα (Scriban).
manelă (Dicționaru limbii românești, 1939)manélă f., pl.
e (ngr.
manéla, d. it.
manella, care vine d.
mano, mînă).
Sud. Drug de lemn, ca de vre-un metru și ceva, care se pune de-a curmezișu ușiĭ și se prinde în ceva pin [!] ăuntru [!] ca s´o ție bine încuĭată. Pîrghie de rîdicat [!] greutățĭ. În scîndurărie, prăjină de brad lungă de vre-o 4 metri.
manelă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)manélă (piesă de lemn)
s. f.,
g.-d. art. manélei; pl. manéle