mandulă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))MANDÚLĂ, mandule, s. f. (
Reg.) Amigdală. –
Magh. mandula.mandulă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)mándulă (mandúle), s. f. – (
Trans.) Migdală.
Mag. mandola. –
Der. mandalac (
var. măndălac),
s. m. (varietate de migdale, Bunium bulbocastanum), din același cuvînt
mag. (Cihac, II, 513) sau din
sb. mandala (Tiktin), cu
suf. sl. -ak.mandulă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)mandúlă, -e, s.f. – Amigdale. – Din magh. mandula; Cf. germ. Mandeln (Țurcanu 2005).