manea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MANEÁ, manele, s. f. Cântec de dragoste de origine orientală, cu melodie duioasă și tărăgănată. – Din
tc. manì.manea (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)maneá (manéle), s. f. – Melodie turcească.
Tc. mane (Șeineanu, II, 246; Tiktin),
cf. bg. mane.manea (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)MANEA (
sec. 17), meșter constructor român. Principalul realizator al ansamblului monastic Hurez (1690-1697); i se atribuie conducerea lucrărilor bisericii și a hanului
Sf. Gheorghe Nou din București.
manea (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)MANEA, Gheorghe (1904-1978,
n. Râmnicu Sărat), inginer român.
M. coresp. al
Acad. (1963),
prof. univ. la București. Contribuții la studiul proceselor curgerii prin rotoarele turbinelor de apă; cercetări în domeniul lagărelor hidrostatice, al organelor de mașini și maselor plastice („Elemente de amenajare, organizare și exploatare a fabricilor”, „Organe de mașini”, „Prelucrarea prin injecție a maselor plastice”).
manea (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)MANEA, Norman (
n. 1936, Suceava), scriitor român. Emigrat în Germania, stabilit în S.U.A. (1986). Nuvele („Octombrie ora opt”) și romane („Captiv”, „Cartea fiului”, „Plicul negru”) într-o formulă narativă modernă. Eseuri („Anii de ucenicie ai lui August Prostul”, „Despre clovni: dictatorul și artistul”); traduceri.
manea (Dicționaru limbii românești, 1939)maneá f., pl.
ele (turc.
mane). Cîntec turcesc melancolic.
manea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)maneá (cântec)
s. f.,
art. maneáua, g.-d. art. manélei; pl. manéle, art. manélelemanea (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)manea f. cântec turcesc ce exprimă melancolie și amor:
încep să cânte vre-o manea NEGR.
prin sunet de tambură și glasuri de manele AL. [Turc. MANÈ, melodie].