mandolină - explicat in DEX

mandolină (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
MANDOLÍNĂ, mandoline, s. f. Instrument muzical alcătuit dintr-o cutie de rezonanță boltită și din patru coarde metalice duble, care se pun în vibrație prin atingere cu o pană (de celuloid) sau prin ciupire. – Din fr. mandoline. Cf. it. mandolina, germ. Mandoline.

mandolină (Dicționar de neologisme, 1986)
MANDOLÍNĂ s.f. Instrument muzical cu coarde duble de metal, care sunt puse în vibrație cu degetele sau cu o pană. [Cf. fr. mandoline, it. mandolina].

mandolină (Marele dicționar de neologisme, 2000)
MANDOLÍNĂ s. f. instrument muzical din familia lăutei, cu cutia de rezonanță foarte boltită și corzi duble de metal, puse în vibrație cu un plectru. (< fr. mandoline, it. mandolina)

mandolină (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
mandolínă (mandolíne), s. f. – Instrument muzical. – mr. mandolina. Fr. mandoline, it. mandolina. – Der. mandolinist, s. m. (cîntăreț la mandolină; dandi; crai, donjuan).

mandolină (Dicționaru limbii românești, 1939)
*mandolínă f., pl. e (fr. mandoline, d. it. mandolino, dim. d. mandóla, mandoră). Un fel de cobză maĭ mică și maĭ frumoasă, cu patru coarde metalice duple [!], dispuse și acordate ca și la vioară și care zbîrnîĭe atingîndu-le cu o pană.

mandolină (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
mandolínă s. f., g.-d. art. mandolínei; pl. mandolíne

mandolină (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
mandolină f. instrument de muzică cu coarde ce se bat cu o pană.