mănăstiresc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂNĂSTIRÉSC, -EÁSCĂ, mănastirești, adj. Care aparține mănăstirii, privitor la mănăstire, de la mănăstire;
p. ext. bisericesc, monastic. ♦ Cum se face sau cum există la mănăstire. [
Var.:
mânăstirésc, -eáscă, (
înv.)
monastirésc, -eáscă adj.] –
Mănăstire +
suf. -esc.