maiestate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MAIESTÁTE, (
2)
maiestăți, s. f. 1. Caracter ori aspect impunător, grandios sau solemn care trezește admirație, respect etc.; măreție.
2. Suveran, monarh. ♦ Termen de reverență folosit pentru a vorbi cu (sau despre) un monarh. [
Var.:
majestáte s. f.] – Din
lat. maiestas, -atis, fr. majesté.maiestate (Dicționar de neologisme, 1986)MAIESTÁTE s.f. 1. Grandoare, somptuozitate, măreție.
2. Titlu care se dă monarhilor. [Pron.
ma-ies-, var.
majestate s.f. / < lat.
maiestas, cf. fr.
majesté].
maiestate (Marele dicționar de neologisme, 2000)MAIESTÁTE s. f. 1. titlu care se dă monarhilor. 2. grandoare, somptuozitate, măreție. (< lat.
maiestas, fr.
majesté)
maĭestate (Dicționaru limbii românești, 1939)*maĭestáte f. (lat.
majéstas, -átis, d.
majus, major, maĭ mare). Mărime supremă:
maĭestatea divină. Aer de mărime propriŭ a inspira respect:
comandantu avea un aer plin de maĭestate. Titlu dat împăraților și regilor (pe scurt:
M. S.).
Mavestatea Sa Foarte Creștină, regele Franciiĭ.
Maĭestatea Sa Catolică, regele Spaniiĭ.
maiestate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)maiestáte^ (măreție)
s. f.,
g.-d. art. maiestắțiimaiestate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!Maiestáte/Majestáte (termen de adresare)
s. f. voc.maiestate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)maiestate f.
1. mărire ce inspiră admirațiune, respect:
maiestatea unui templu; fig.
maiestatea augustei bătrâneți AL.;
2. titlu dat împăraților, regilor și soțiilor tor.