mahalagiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MAHALAGÍU, mahalagii, s. m. Bărbat care locuiește într-un cartier mărginaș, la periferia unui oraș;
p. ext. bărbat cu apucături vulgare, grosolane, care se ceartă și bârfește. –
Mahala +
suf. -giu.mahalagiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)mahalagíŭ, -gĭoáĭcă s. (d.
mahala).
Fam. Locuitor din mahala. Locuitor din aceĭașĭ mahala cu altu.
Fig. Om prost crescut, mitocan:
femeĭa asta răcnește ca o mahalagĭoaĭcă.mahalagiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mahalagíu s. m.,
art. mahalagíul; pl. mahalagíi, art. mahalagíii (-gi-ii)mahalagiù (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mahalagiù m.
1. cel ce locuiește într’o mahala;
2. fig. mitocan. [Formațiune analogică].