magnetită (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MAGNETÍTĂ s. f. v. magnetit.magnetită (Dicționar de neologisme, 1986)MAGNETÍTĂ s.f. v.
magnetit.
magnetită (Dicționaru limbii românești, 1939)*magnetítă f., pl.
e (d.
magnet).
Min. O peatră [!] negricĭoasă cu luciŭ metalic (oxid natural de fer magnetic [Fe
2 O
3 FeO]) care are unele varietățĭ care-s magnețĭ.