magnetit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MAGNETÍT s. n. Minereu de fier de culoare neagră sau cenușie-închis care se găsește în roci eruptive și care are proprietatea de a atrage fierul. [
Var.:
magnetítă s. f.] – Din
fr. magnétite.magnetit (Dicționar de neologisme, 1986)MAGNETÍT s.m. Oxid natural de fier. [Var.
magnetită s.f. / < fr.
magnétite].
magnetit (Marele dicționar de neologisme, 2000)MAGNETÍT s. n. oxid natural de fier, negru, cu proprietăți magnetice. (< fr.
magnétite)
magnetit (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)MAGNETÍT (MAGNETÍTĂ) (‹
fr. {i})
s. n. Oxid natural de fier cristalizat în sistem cubic, negru, metalic, magnetic; apare în cristale octoedrice sau în agregate grăunțoase și este unul dintre principalele minereuri de fier.
magnetit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)magnetít s. n.