măcina (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂCINÁ, mácin, vb. I.
Tranz. 1. A preface boabele de cereale în făină cu ajutorul pietrelor sau al valțurilor morii; a preface diverse boabe sau materiale în pulbere cu ajutorul morii, al râșniței sau al altor unelte.
2. (Adesea
fig.) A fărâmița, a zdrobi, a ruina, a roade, a mânca. ◊
Refl. Zidurile se macină. ♦
Fig. A chinui, a consuma, a distruge.
3. Fig. A examina sau a medita îndelung; a rumega, a depăna. –
Lat. machinari.