lălăi - explicat in DEX

lălăi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
LĂLĂÍ, lălăiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A cânta (monoton, la nesfârșit) o melodie, înlocuind de obicei cuvintele cu silaba „la” (repetat). – Formație onomatopeică.

lălăi (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
lălăi, lălăiesc I. v. t. a cânta monoton, la nesfârșit o melodie, înlocuind textul acesteia cu silaba „la” II. v. r. a se mișca încet, a face un lucru fără pic de grabă

lălăi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!lălăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 lắlăie, imperf. 3 sg. lălăiá; conj. prez. 3 să lắlăie

lălăi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
LĂLĂÍ, lălăiesc, vb. IV. Tranz. A cânta (monoton, la nesfârșit) o melodie, înlocuind de obicei cuvintele cu silaba „la” (repetat). — Formație onomatopeică.

lălăĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
lắlăĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (imit. d. lă-lă, articulațiunile celuĭ care nu știe să cînte). Fam. Cînt mult și fără nicĭ o grație, de ex., ca un om beat. V. lolotesc.

lălăì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
lălăì v. Mold. a păși legănându-se: auzindu-i lălăind așa de cu chef CR. [Lit. a umbla lela].