lălăi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LĂLĂÍ, lălăiesc, vb. IV.
Tranz. (
Fam.) A cânta (monoton, la nesfârșit) o melodie, înlocuind de obicei cuvintele cu silaba „la” (repetat). – Formație onomatopeică.
lălăi (Dicționar de argou al limbii române, 2007)lălăi, lălăiesc I. v. t. a cânta monoton, la nesfârșit o melodie, înlocuind textul acesteia cu silaba „la”
II. v. r. a se mișca încet, a face un lucru fără pic de grabă
lălăi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!lălăí (a ~) (
pop.)
vb.,
ind. prez. 3
lắlăie, imperf. 3
sg. lălăiá; conj. prez. 3
să lắlăielălăi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LĂLĂÍ, lălăiesc, vb. IV.
Tranz. A cânta (monoton, la nesfârșit) o melodie, înlocuind de obicei cuvintele cu silaba „la” (repetat). — Formație onomatopeică.
lălăĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)lắlăĭ și
-ĭésc, a
-í v. intr. (imit. d.
lă-lă, articulațiunile celuĭ care nu știe să cînte).
Fam. Cînt mult și fără nicĭ o grație, de ex., ca un om beat. V.
lolotesc.lălăì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)lălăì v. Mold. a păși legănându-se:
auzindu-i lălăind așa de cu chef CR. [Lit. a umbla
lela].