luntrășiță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LUNTRĂȘÍȚĂ, luntrășițe, s. f. (
Pop.) Luntrașă. ♦ Soția unui luntraș. –
Luntraș +
suf. -iță.luntrășiță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)luntrășíță (
înv.)
s. f.,
g.-d. art. luntrășíței; pl. luntrășíțeluntrășiță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LUNTRĂȘÍȚĂ, luntrășițe, s. f. (
Pop.) Femeie care conduce o luntre. ♦ Soția unui luntraș. —
Luntraș +
suf. -iță.