lumânărică (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LUMÂNĂRÍCĂ, lumânărele, s. f. 1. Diminutiv ai lui
lumânare (
1).
2. Plantă erbacee medicinală, cu frunze mari alterne, cele bazale în formă de rozetă, și cu flori galbene dispuse într-un spic
(Verbascum thapsus). ♦ Compus:
lumânărica-pământului = plantă erbacee cu tulpina înaltă și cu frunze mari și flori albastre sau albe-gălbui
(Gentiana asclepiadea). –
Lumânare +
suf. -ică.lumânărică (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)lumânărícă s. f.,
g.-d. art. lumânărélei; pl. lumânăréle, art. lumânărélelelumânărică (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)lumânărică f.
1. lumânare mică;
2. un fel de joc în care un bețișor aprins trece din mână în mână;
3. nume de plante:
lumânărica Domnului, plantă cu flori galbene, întrebuințate în medicină ca pectoral și calmant (
Verbascum):
stau lipite de lumânărele ’n floare AL.;
lumânărica pământului, plantă cu flori mari, frumoase, albastre, cu puncte mai întunecate; e bună de friguri și pen¬tru vaci când crușesc (
Gentiana asclepiadea).
lumânărică (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LUMÂNĂRÍCĂ, lumânărele, s. f. 1. Diminutiv al lui
lumânare (1). 2. Plantă erbacee medicinală, cu frunze mari alterne, cele bazale în formă de rozetă, și cu flori galbene dispuse într-un spic
(Verbascum thapsus). ♦ Compus:
lumânărica-pământului = plantă erbacee cu tulpina înaltă și cu frunze mari și flori albastre sau albe-gălbui
(Gentiana asclepiadea). —
Lumânare +
suf. -ică.