luleå - explicat in DEX

lulea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
LULEÁ, lulele, s. f. Obiect cu care se fumează, alcătuit dintr-o parte mai groasă și scobită, în care se pune tutunul, și dintr-o țeavă (îndoită) prin care trece fumul; pipă; p. restr. găvanul pipei. ◊ Expr. (Adverbial) Îndrăgostit (sau amorezat) lulea = foarte îndrăgostit. ♦ Cantitate de tutun cât încape în găvanul unei pipe. [Var.: (reg.) liuleá s. f.] – Din tc. lüle.

lulea (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
luleá, luléle, s.f. (pop.) 1. pipă. 2. păhăruț.

lulea (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
luleá (luléle), s. f. – Pipă. – Var. (Banat) lulă. – Mr. lule, megl. lulă. Tc. lüle (Roesler 597; Șeineanu, II, 239; Miklosich, Türk. Elem., II, 120; Berneker 744; Lokotsch 1336), cf. ngr. λουλές, alb., bg., sb. lula.

luleå (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
LULEÅ [lüləo:], oraș în NNE Suediei, la gura fl. Lule Älv, port la G. Botnic; 71,2 mii loc. (1997). Nod de comunicații. Aeroport. Expl. de min. de fier și lemn. Oțelării. Constr. navale; celuloză. Muzeu etnografic. Biserică (sec. 15). Catedrală în stil neogotic (1904). Fundat în 1621 și declarat oraș în 1856.

lulea (Dicționaru limbii românești, 1939)
luleá f., pl. ele (turc. [d. pers.] lule). Pipă, țeavă cu un rezervoriŭ la capăt de pus tutun p. fumat. Fam. Păhăruț: o lulea de rachiŭ. Adv. Foarte beat orĭ înamorat: beat lulea. A lua luleaŭa Neamțuluĭ, a te îmbăta. – În est și lĭuleá. În Ban. lulă (sîrb. lula). V. cĭubuc.

lulea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
luleá s. f., art. luleáua, g.-d. art. lulélei; pl. luléle, art. lulélele

luleà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
luleà f. unealtă de fumat, compusă dintr’o țeavă (numită și ciubuc) și dintr’un văscior de pământ roșu (luleaua propriu zisă). [Mold. liulè = turc. LÜLÈ]. ║ adv. fam. amețit în gradul cel mai înalt (propriu și figurat): amorezat lulea, beat lulea (cf. locuțiunile sinonime: a fura luleaua Neamțului și afumat cu luleaua).

lulea (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
LULEÁ, lulele, s. f. Obiect cu care se fumează, alcătuit dintr-o parte mai groasă și scobită, în care se pune tutunul, și dintr-o țeavă (îndoită) prin care trece fumul; pipă;p. restr. găvanul pipei. ◊ Expr. (Adverbial) Îndrăgostit (sau amorezat) lulea = foarte îndrăgostit. ♦ Cantitate de tutun cât încape în găvanul unei pipe. [Var.: (reg.) liuleá s. f.] — Din tc. lüle.