lulea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LULEÁ, lulele, s. f. Obiect cu care se fumează, alcătuit dintr-o parte mai groasă și scobită, în care se pune tutunul, și dintr-o țeavă (îndoită) prin care trece fumul; pipă;
p. restr. găvanul pipei. ◊
Expr. (Adverbial)
Îndrăgostit (sau
amorezat) lulea = foarte îndrăgostit. ♦ Cantitate de tutun cât încape în găvanul unei pipe. [
Var.: (
reg.)
liuleá s. f.] – Din
tc. lüle.lulea (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)luleá,
luléle, s.f. (pop.)
1. pipă.
2. păhăruț.
lulea (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)luleá (luléle), s. f. – Pipă. –
Var. (Banat)
lulă. –
Mr. lule, megl. lulă. Tc. lüle (Roesler 597; Șeineanu, II, 239; Miklosich,
Türk. Elem., II, 120; Berneker 744; Lokotsch 1336),
cf. ngr. λουλές,
alb.,
bg.,
sb. lula.luleå (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)LULEÅ [lüləo:], oraș în NNE Suediei, la gura
fl. Lule Älv, port la
G. Botnic; 71,2 mii
loc. (1997). Nod de comunicații. Aeroport.
Expl. de
min. de fier și lemn. Oțelării. Constr. navale; celuloză. Muzeu etnografic. Biserică (
sec. 15). Catedrală în stil neogotic (1904). Fundat în 1621 și declarat oraș în 1856.
lulea (Dicționaru limbii românești, 1939)luleá f., pl.
ele (turc. [d. pers.]
lule). Pipă, țeavă cu un rezervoriŭ la capăt de pus tutun p. fumat.
Fam. Păhăruț:
o lulea de rachiŭ. Adv. Foarte beat orĭ înamorat:
beat lulea. A lua luleaŭa Neamțuluĭ, a te îmbăta. – În est și
lĭuleá. În Ban.
lulă (sîrb.
lula). V.
cĭubuc.lulea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)luleá s. f.,
art. luleáua, g.-d. art. lulélei; pl. luléle, art. luléleleluleà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)luleà f. unealtă de fumat, compusă dintr’o țeavă (numită și
ciubuc) și dintr’un văscior de pământ roșu (luleaua propriu zisă). [Mold.
liulè = turc. LÜLÈ]. ║ adv.
fam. amețit în gradul cel mai înalt (propriu și figurat):
amorezat lulea, beat lulea (cf. locuțiunile sinonime:
a fura luleaua Neamțului și
afumat cu luleaua).
lulea (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LULEÁ, lulele, s. f. Obiect cu care se fumează, alcătuit dintr-o parte mai groasă și scobită, în care se pune tutunul, și dintr-o țeavă (îndoită) prin care trece fumul; pipă;
p. restr. găvanul pipei. ◊
Expr. (Adverbial)
Îndrăgostit (sau
amorezat) lulea = foarte îndrăgostit. ♦ Cantitate de tutun cât încape în găvanul unei pipe. [
Var.: (
reg.)
liuleá s. f.] — Din
tc. lüle.