lud (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LUD, -Ă, luzi, -de, adj. (
Înv. și
reg.) Simplu, naiv, fără experiență;
p. ext. prost, nătâng, nătărău. – Din
sl. ludŭ.lud (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)lud2,
luzi, s.m. (reg.) copil.
lud (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)lud (lúdă), adj. –
1. Prost, nerod, nătărău. –
2. (
Olt.) Copil.
Sl. ludŭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 28; Cihac, II, 178; Berneker, II, 744),
cf. bg.,
sb.,
slov.
lud. Cf. zălud.lud (Dicționaru limbii românești, 1939)lud, -ă adj. (vsl.
ludŭ, prost; bg. sîrb.
lud, nebun. V.
zălud).
Vest. Zălud.
Gorj. Naiv, nevinovat.
Meh. S. m. Prunc. V.
brudiŭ.lud (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)lud, -ă, adj. – Nepriceput, prost, zălud, zăpăcit, nătărău: „Ludă, ești, nebună ești / Și la minte slabă ești” (D. Pop 1970: 181). – Din sl. ludǔ.
lud (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)lud (
reg.)
adj. m.,
pl. luzi; f. lúdă, pl. lúdelud (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LUD, -Ă, luzi, -de, adj. (
înv. și
reg.) Simplu, naiv, fără experiență;
p. ext. prost, nătâng, nătărău. — Din
sl. ludŭ.