loitră (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LÓITRĂ, loitre, s. f. Fiecare dintre cele două părți laterale ale căruței, constând dintr-un fel de scară, care în partea de jos se sprijină de dric, iar în partea de sus se prinde de leuci; draghină. – Din
scr. lo(i)tra.loitră (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)lóitră (lóitre), s. f. –
1. (Înv.) Scară lungă și lată, scară de asalt. –
2. Partea laterală a căruței, a dricului etc.
Cr.,
slov.
lojtra, din
germ. Leiter (Miklosich,
Fremdw., 106; Cihac, II, 176),
cf. sb. lotra, mag. lajtorja.loitră (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)lóitră, -e, s.f. – Părțile laterale ale carului. – Din germ. Leiter „scară” (Țurcanu 2005); din săs. loiter (NDU).
loitră (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)lóitră (loi-tră) s. f.,
g.-d. art. lóitrei; pl. lóitreloitră (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)loitră f. unul din cele două lemne ce formează laturile carului:
loitra are forma unei scări așezată în lat. [Rut. LOITRA, din nemț. LEITER].
loitră (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LÓITRĂ, loitre, s.f Fiecare dintre cele două părți laterale ale căruței, constând dintr-un fel de scară, care în partea de jos se sprijină de dric, iar în partea de sus se prinde de leuci; draghină. — Din
sb. lo(i)tra.loĭtră (Dicționaru limbii românești, 1939)lóĭtră f., pl.
e (cr.
lojtra, sîrb.
lotra, bg.
ritla, rut.
luĭtra, pol.
letra, ung.
lojtorja, létra, d. germ.
leiter, în Carintia
loĭtr, scară, loĭtră).
Vechĭ. Scară de suit pe zid (în Let.
e, 473,
lontră).
Azĭ. Sud. Draghină, fiecare din cele doŭă laturĭ ale căruțeĭ (formată din doĭ carîmbĭ unițĭ pin [!] stinghiĭ). – În vest
loítră (Iov. 208). V.
scoarță, leasă.