linguși (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LINGUȘÍ, lingușesc, vb. IV.
Tranz. și
refl. A căuta să câștige bunăvoința, favoarea etc. cuiva satisfăcându-i vanitatea, a se pune bine cu cineva prin atitudini și vorbe măgulitoare la adresa lui, prin laude exagerate și ipocrite; a flata, a măguli, a peria. –
Cf. linge.linguși (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)lingușí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. lingușésc, imperf. 3
sg. lingușeá; conj. prez. 3
să lingușeáscălinguși (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LINGUȘÍ, lingușesc, vb. IV.
Tranz. și
refl. A căuta să câștige bunăvoința, favoarea etc. cuiva satisfacându-i vanitatea, a se pune bine cu cineva prin atitudini și vorbe măgulitoare la adresa lui, prin laude exagerate și ipocrite; a flata, a măguli, a peria. —
Cf. linge.lingușì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)lingușì v.
1. a lăuda peste măsură, spre a seduce:
a linguși pe cei mari; 2. a se insinua:
s’a lingușit pe lângă el; 3. fig. a scuza:
a linguși patima cuiva. [Derivat din
linge: imagine luată dela câine, tipul lingușitorului].