linge (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LÍNGE, ling, vb. III.
Tranz. 1. (Despre animale) A trece cu limba peste ceva; a șterge sau a netezi cu limba ceva.
2. A atinge cu limba (în mod repetat) ceva de mâncare, a lua cu limba mâncarea. ◊
Expr. A-și linge degetele (sau
buzele) ori (
refl.)
a se linge pe degete (sau
pe buze) = a trece cu limba peste buze sau degete (spre a lua și ultimele resturi după ce a mâncat ceva bun sau ca manifestare a unei pofte mari, a unei senzații de plăcere etc.). ◊ Compus:
linge-blide (sau
-talgere, -talere) s. m. = (
fam.) om care trăiește pe socoteala altora; parazit, om de nimic.
3. (
Fam.) A linguși cu slugărnicie. –
Lat. lingere.linge (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)línge (líng, líns), vb. –
1. A atinge cu limba. –
2. A linchi. –
3. A măguli, a peria, a adula. –
Mr. (a)lingu, (a)limșu, (a)lindzire, megl. ling, istr. ling, lins, linje. Lat. lĭngĕre (Pușcariu 978; Candrea-Dens., 999; REW 5066; Pascu, I, 32),
cf. v. it. lingere (
friul. lenzi, sicil. lingiri, sard. linghere, cf. Battisti, III, 2238).
Der. lingău, s. m. (linge-blide; parazit);
linge-talere, s. m. (lipitoare, parazit);
lingăi, vb. (
Trans., a linguși);
lingăreț, adj. (lacom, hulpav);
lingări, vb. (a fi parazit, a mînca pe spinarea altuia; a păcăli, a linguși);
lingăritură, s. f. (
înv., lingușitură, măgulitură);
linguși, vb. (a peria, a înșela, a adula), cu
suf. expresiv
-și; lingușeală, s. f. (lingușire, adulație, josnicie);
lingușitor, adj. (mincinos, care lingușește);
prelinge, vb. (a linge; a se scurge, a curge un lichid care scapă dintr-un recipient poros sau spart,
refl., a aluneca), cu
pref. pre-.linge (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)línge (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. ling, imperf. 3
sg. lingeá, perf. s. 1
sg. linséi, 1
pl. línserăm; part. linslinge (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)linge v.
1. a trece cu limba peste un obiect;
2. fig. a linguși:
linge unde a scuipat. [Lat. LINGERE].
linge (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LÍNGE, ling, vb. III.
Tranz. 1. (Despre animale) A trece cu limba peste ceva; a șterge sau a netezi cu limba ceva.
2. A atinge cu limba (în mod repetat) ceva de mâncare, a lua cu limba mâncarea. ♦
Expr. A-și linge degetele (sau
bazele) ori (
refl.)
a se linge pe degete (sau
pe buze) = a trece cu limba peste buze sau degete (pentru a lua și ultimele resturi după ce a mâncat ceva bun sau ca manifestare a unei pofte mari, a unei senzații de plăcere etc.). ◊ Compus:
linge-blide (sau
-talgere, -talere) s. m. și
f. = (pop. și
fam.) om care trăiește pe socoteala altora; parazit, om de nimic.
3. (
Fam.) A linguși cu slugărnicie. — Lat.
lingere.