lindină (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LÍNDINĂ, lindini, s. f. Ou de păduche. [
Var.:
líndenă s. f.] –
Lat. lens, lendinem (=lendem).lindină (Dicționaru limbii românești, 1939)líndină f., pl.
ĭ (lat.
lĕndo, léndinis îld.
lens, lĕndis m. și f.; it.
léndine m. și f.; fr.
lente [lat.
*lénditem], sp.
liendre, pg.
léndea. Cu vsl.
*lendina, rus.
lĕadina, buruĭan [!], n´are legătură). Oŭ de păduche fixat de păr.
lindină (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)líndină (
pop.)
s. f.,
g.-d. art. líndinii; pl. líndinilindină (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)lindină f. ou de păduche. [Lat. LENDINEM = clasic LENDEN].
lindină (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LÍNDINĂ, lindini, s. f. (
Pop.) Ou de păduche. [
Var.:
líndenă s.f] —
Lat. lens, lendinem (=
lendem).