limbricariță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LIMBRICÁRIȚĂ, limbricarițe, s. f. (
Med.;
pop.) Ascaridioză. –
Limbric +
suf. -ariță.limbricariță (Dicționaru limbii românești, 1939)limbricáriță f., pl.
e (d.
limbric). Lemnu Maĭciĭ Domnuluĭ, un copăcel perpetuŭ verde foarte aromatic, rudă cu pelinița și cultivat pin [!] grădinĭ (
santolina chamaecyparíssus). Are proprietățĭ amare, tonice, emenagogice și vermifuge.
limbricariță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)limbricáriță (
pop.)
s. f.,
g.-d. art. limbricáriței; pl. limbricárițelimbricariță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)limbricariță f. medicament pentru limbrici și substanța din care se prepară.
limbricariță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LIMBRICÁRIȚĂ, limbricarițe, s. f. (
Med.;
pop.) Ascaridioză. —
Limbric +
suf. -ariță.