limbariță - explicat in DEX

limbariță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
LIMBÁRIȚĂ, limbarițe, s. f. 1. Plantă cu tulpina dreaptă, ramificată, cu flori mici, albe sau trandafirii, care crește prin locuri umede (Alisma plantago-aquatica). 2. Fig. (Fam.) Tendință, înclinație de a vorbi mult (și fără rost), de a flecări, de a trăncăni. – limbă + suf. -ariță.

limbariță (Dicționaru limbii românești, 1939)
limbáriță f., pl. e (d. limbă). Limba broașteĭ, patlagină de apă (alisma plantágo).

limbariță (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
limbáriță, -e, s.f. – (bot.) Plantă cu tulpină dreaptă, ramificată, cu flori mici, albe sau trandafirii, care crește prin locuri umede; pătlagină de apă (Alismo plantago-aquatica). „Frundză mare, crește laolaltă grămadă și o mănâncă tot felul de marhă” (Papahagi 1925). – Din limbă (< lat. lingua) + -riță.

limbariță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
limbáriță (fam.) s. f., g.-d. art. limbáriței; pl. limbárițe

limbariță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
limbariță f. 1. bășică sub limbă; 2. plantă acvatică cu flori mici, albe sau trandafirii (Alisma plantago).

limbariță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
LIMBÁRIȚĂ, limbarițe, s. f. 1. Plantă cu tulpina dreaptă, ramificată, cu flori mici, albe sau trandafirii, care crește prin locuri umede (Alisma plantago-aquatica). 2. Fig. (Fam.) Tendință, înclinație de a vorbi mult (și fără rost), de a fiecări, de a trăncăni. — Limbă + suf. -ariță.