limbariță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LIMBÁRIȚĂ, limbarițe, s. f. 1. Plantă cu tulpina dreaptă, ramificată, cu flori mici, albe sau trandafirii, care crește prin locuri umede
(Alisma plantago-aquatica). 2. Fig. (
Fam.) Tendință, înclinație de a vorbi mult (și fără rost), de a flecări, de a trăncăni. –
limbă +
suf. -ariță.