lihni (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LIHNÍ, lihnesc, vb. IV.
Intranz. (Mai ales la
part.) A avea o senzație de sfârșeală, de slăbiciune (mai ales din cauza foamei). ◊
Expr. (
Refl.)
A i se lihni cuiva = a-i veni cuiva rău (de foame, de oboseală etc.) [
Var.:
aligní vb. IV] –
Et. nec.lihni (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)lihní (lihnésc, lihnít), vb. – A debilita, a face să leșine, a provoca slăbiciune, mai ales de foame. –
Var. ligni. Ngr. λιχνεύομαι, cu
var. λιγναίνω, λιγνεύω, care explică
var. rom. (
cf. Tiktin; Candrea; Scriban),
cf. și
aligni. Se folosește mai ales
part. lihnit (mort de foame). –
Der. lihneală, s. f. (leșin, sfîrșeală).
lihni (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LIHNÍ, lihnesc, vb. IV.
Intranz. (Mai ales la
part.) A avea o senzație de sfârșeală, de slăbiciune (mai ales din cauza foamei). ◊
Expr. (
Refl.)
A i se lihni cuiva = a-i veni cuiva rău (de foame, de oboseală etc.) [
Var.:
aligní vb. IV] —
Et. nec.lihnì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)lihnì (lignì) v. a leșina de slăbiciune sau de foame. [Origină necunoscută].