lichea - explicat in DEX

lichea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
LICHEÁ, lichele, s. f. Om fără caracter, lipsit de demnitate, netrebnic; secătură. – Din tc. leke „nerușinare”.

lichea (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
licheá (lichéle) s. f. – Pungaș, ticălos, șmecher. – Mr. liche. Tc. (per.) leke „murdărie” (Șeineanu, III, 78, Meyer 239; Lokotsch 1292), cf. ngr. λεϰές, alb. likje, bg. leké. – Der. lichelism, s. n. (ticăloșie).

lichea (Dicționaru limbii românești, 1939)
licheá f., pl. ele (turc. pers. leke, pată, rușine, om stricat; ngr. lekés). Sec. 18-19 (lechea). Defect sufletesc (ca hoția ș. a.). Azĭ (lichea). Om fără caracter, om slugarnic.

lichea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
licheá s. f., art. licheáua, g.-d. art. lichélei; pl. lichéle, art. lichélele

lichea (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
LICHEÁ, lichele, s. f. Om fără caracter, lipsit de demnitate, netrebnic; secătură. – Din tc. leke „nerușinare”

licheà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
licheà f. secătură: licheaua de stăpân al moșiei ISP. [Vechiu-rom. lecheà, defect («Alexandru-Vodă Moruz avea două lechele firești, lăcomia adică și scumpetea», Zilot) = turc. LEKÈ, pată, meteahnă, om stricat].