liță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LÍȚĂ1, lițe, s. f. Fascicul de fire subțiri de metal, răsucite sau nerăsucite, folosit drept conductor electric. – Din
germ. Litze.liță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LÍȚĂ2 s. f. v. leliță.liță (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)líță,
líțe, s.f. (reg.)
1. epitet pentru fete, femei tinere.
2. față, chip.
3. țurcă.
liță (Dicționar de neologisme, 1986)LÍȚĂ s.f. Conductor electric format dintr-un grup de fire metalice subțiri, înfășurate împreună în același sens. [< germ.
Litze].
liță (Marele dicționar de neologisme, 2000)LÍȚĂ s. f. conductor electric dintr-un fascicul de fire metalice subțiri, înfășurate împreună în același sens. (< germ.
Litze)
liță (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)líță (líțe), s. f. – Cablu electric.
Germ. Litze (Candrea).
Sec. XX.
liță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)líță s. f.,
g.-d. art. líței; pl. líțeliță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LÍȚĂ1, lițe, s. f. Fascicul de fire subțiri de metal, răsucite sau nerăsucite, folosit drept conductor electric. — Din
germ. Litze.liță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LÍȚĂ2 s. f. v. leliță.