lexicologie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LEXICOLOGÍE s. f. Disciplină a lingvisticii care se ocupă cu studiul lexicului. – Din
fr. lexicologie.lexicologie (Dicționar de neologisme, 1986)LEXICOLOGÍE s.f. Ramură a lingvisticii care studiază problemele lexicului. [< fr.
lexicologie, cf. gr.
lexis – cuvânt,
logos – studiu].
lexicologie (Marele dicționar de neologisme, 2000)LEXICOLOGÍE s. f. ramură a lingvisticii care studiază sistemul lexical al unei limbi. (< fr.
lexicologie)
lexicologie (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)LEXICOLOGÍE (‹
fr.; {s}
gr. lexicon „dicționar” +
logos „studiu”)
s. f. Disciplină a lingvisticii care studiază lexicul unei limbi în evoluția sa diacronică sub aspectele sale sincronice. În primul caz se urmărește stabilirea etimologiei unui cuvânt sau analizarea schimbărilor de sens intervenite în timp. În al doilea caz se are în vedere raportul dintre cuvânt și semnificația sa, o atenție specială fiind acordată sinonimiei, polisemiei, analizei structurale a lexicului și a elementelor sale componente.
lexicologie (Dicționaru limbii românești, 1939)*lexicologíe f. (d.
lexic și
-logie). Știința originiĭ și valoriĭ cuvintelor uneĭ limbĭ.
lexicologie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)lexicologíe s. f.,
art. lexicología, g.-d. lexicologíi, art. lexicologíeilexicologie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)lexicologie f. studiul vorbelor limbei sub raportul sensului, originii, sinonimiei, etc.
lexicologie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LEXICOLOGÍE s. f. Disciplină a lingvisticii care se ocupă cu studiul lexicului. – Din
fr. lexicologie.