letrină (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LETRÍNĂ, letrine, s. f. (
Tipogr.) Literă majusculă (de obicei ornată) folosită la început de capitol în ediții bibliofile. – Din
fr. lettrine.letrină (Dicționar de neologisme, 1986)LETRÍNĂ s.f. 1. (
Poligr.) Inițială, de obicei ornamentală, de înălțimea câtorva rânduri, cu care începe un capitol sau un paragraf.
2. Literele majuscule (alcătuind o silabă) imprimate la dicționare pe fiecare pagină deasupra coloanelor, spre a ușura căutarea cuvântului dorit; colontitlu. [< fr.
lettrine, cf. it.
letterina].
letrină (Marele dicționar de neologisme, 2000)LETRÍNĂ s. f. 1. inițială (ornamentală) de înălțimea câtorva rânduri, cu care începe un capitol sau un paragraf. 2. literele majuscule (o silabă) imprimate la dicționare pe fiecare pagină deasupra coloanelor, spre a ușura căutarea cuvântului dorit; colontitlu. (< fr.
lettrine)
letrină (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LETRÍNĂ, letrine, s. f. (Tipogn) Literă majusculă (de obicei ornată) folosită la început de capitol în ediții bibliofile. — Din
fr. lettrine.