legiuitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LEGIUITÓR, -OÁRE, legiuitori, -oare, adj.,
s. m. și
f. (Persoană) care legiuiește sau legiferează. [
Pr.:
-giu-i-] –
Legiui +
suf. -tor.legĭuitor (Dicționaru limbii românești, 1939)legĭuitór, -oáre adj. Legislativ. Subst. Legislator.
legiuitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)legiuitór (-giu-) adj. m.,
s. m.,
pl. legiuitóri; adj. f.,
s. f. sg. și
pl. legiuitoárelegiuitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)legiuitor a. legislativ. ║ m. legislator.
legiuitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LEGIUITÓR, -OÁRE, legiuitori, -oare, adj.,
s. m. și
f. (Persoană) care elaborează legi. [
Pr.:
-giu-i-] —
Legiui +
suf. -tor.