lature (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LÁTURE s. f. v. latură.lature (Dicționaru limbii românești, 1939)láture f., pl.
laturĭ și
là (lat.
latus, luteris, lature; it.
lato, pv.
latz, fr.
-les- [în
Aix-les-Bains], sp. pg.
lado). Coastă, parte de la margine:
a dormi pe o lature (maĭ des:
pe o coastă),
a cădea pe o lature, laturile uneĭ corăbiĭ, uneĭ armate. Margine, hotar, limită:
laturile lumiĭ. Geom. Linie cu care se mărginește o figură închisă:
cele treĭ laturĭ ale unuĭ triunghĭ. În lăturĭ, la o parte:
ușile se deschiseră în lăturĭ. Strigăt imperativ:
fugĭ în lăturĭ (la o parte)!
lature (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)lature f.
1. partea dreaptă sau stângă a corpului:
se culcă pe laturea dreaptă; 2. partea laterală, margine:
ședea pe laturea carului; 3. Geom. linie mărginașă:
triunghiul are trei laturi; 4. parte de loc, direcțiune:
vântul suflă din cele patru laturi ale lumii; 5. partea unui lucru în două laturi:
templul deschise ale lui portale Em. [Lat. LATERA]. ║ adv.
lături (în), la oparte, înapoi.
lature (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LÁTURE s. f. v. latură.