lateral - explicat in DEX

lateral (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
LATERÁL, -Ă, laterali, -e, adj. 1. Situat pe (una dintre) laturi, pe o parte a unui lucru; situat la margine, la periferie, departe de un centru; lăturalnic. ◊ Arie (sau suprafață) laterală = mărimea suprafeței unui corp prismatic, fără suprafețele bazelor lui. Arie laterală = zonă situată la periferia teritoriului unde se vorbește un dialect sau o limbă. ♦ Fig. Secundar. 2. (În sintagma) Consoană laterală (și substantivat, f.) = consoană articulată prin atingerea vârfului limbii de palatul tare sau de alveolele incisivilor superiori, în timp ce suflul de aer iese prin cele două deschizături lăsate de marginile limbii. „L” este o consoană laterală. 3. (În sintagma) Gândire laterală = proces specific gândirii creatoare, având ca scop obținerea a cât mai multe variante posibile ale obiectului sau fenomenului cercetat. – Din fr. latéral, lat. lateralis.

lateral (Dicționar de neologisme, 1986)
LATERÁL, -Ă adj. 1. De pe o latură, de pe laturi, lăturalnic. ◊ Arie laterală (sau periferică) = zonă situată la periferia teritoriului în care se vorbește un dialect sau o limbă. ♦ (Fig.) Secundar, îndepărtat, fără legătură directă cu ceva. 2. Consoană laterală (și s.f. ) = consoană articulată cu vârful limbii pe palatul tare, lăsând aerul să se scurgă de o parte și de alta a limbii. [Cf. fr. latéral].

lateral (Marele dicționar de neologisme, 2000)
LATERÁL, -Ă adj. 1. de pe o latură, de pe laturi, lăturalnic. ♦ arie ~ă (sau periferică) = zonă situată la periferia teritoriului în care se vorbește un dialect sau o limbă. ◊ (fig.) secundar, îndepărtat, fără legătură directă cu ceva. ♦ gândire ~ă = proces specific gândirii creatoare, urmărind obținerea a cât mai multor variante posibile ale fenomenului cercetat. 2. consoană ~ă (și s. f.) = consoană articulată cu vârful limbii pe palatul tare sau pe alveolele incisivilor superiori, lăsând aerul să se scurgă de o parte și de alta a limbii. (< fr. latéral, lat. lateralis)

lateral (Dicționaru limbii românești, 1939)
*laterál, -ă adj. (lat. lateralis, d. latus, láteris, lature [!]). Care e la o parte, la o lature: drum lateral. Care e la coaste: durere laterală. Adv. La coaste: a fost izbit lateral. – Fals lăturalnic, cuv. ibrid [!] fabricat de ignoranțĭ.

lateral (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
laterál adj. m., pl. lateráli; f. laterálă, pl. laterále

lateral (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
lateral a. ce ține de o lature: cale laterală.

lateral (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
LATERÁL, -Ă, laterali, -e, adj. 1. Situat pe (una dintre) laturi, pe o parte a unui lucru; situat la margine, la periferie, departe de un centru; lăturalnic. ◊ Arie (sau suprafață) laterală = mărimea suprafeței unui corp prismatic, fără suprafețele bazelor lui. Arie laterală = zonă situată la periferia teritoriului unde se vorbește un dialect sau o limbă. ♦ Fig. Secundar. 2. (în sintagma) Consoană laterală (și substantivat, f.) = consoană articulată prin atingerea vârfului limbii de palatul tare sau de alveolele incisivilor superiori, în timp ce suflul de aer iese prin cele două deschizături lăsate de marginile limbii. „L „ este o consoană laterală. 3. (în sintagma) Gândire laterală = proces specific gândirii creatoare, având ca scop obținerea a cât mai multe variante posibile ale obiectului sau fenomenului cercetat. — Din fr. lateral, lat. lateralis.